Sari la conținutul principal
Primăria Orașului Borsec

Stare civilă

Naștere, căsătorie, deces, transcrieri și eliberarea certificatelor — acte necesare și termene legale.

Actele de stare civilă se întocmesc potrivit Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată. Eliberarea certificatelor de stare civilă este scutită de taxă.

Cum se face — pas cu pas

Înregistrarea nașterii
Termen: 30 de zile de la naștere pentru copilul născut viu. Acte necesare: certificatul medical constatator al nașterii, actele de identitate ale părinților, certificatul de căsătorie al părinților (dacă este cazul). După expirarea termenului, întocmirea actului se face cu aprobarea primarului.
Căsătoria
Declarația de căsătorie se depune personal, de către ambii viitori soți, la primăria locului de domiciliu sau de reședință a unuia dintre ei. Căsătoria se încheie după 10 zile de la depunerea declarației, termen în care se cuprind atât ziua depunerii, cât și ziua oficierii. Acte necesare: actele de identitate, certificatele de naștere, certificatele medicale prenupțiale (valabile 14 zile) și, după caz, dovada desfacerii căsătoriei anterioare.
Înregistrarea decesului
Termen: 3 zile calendaristice de la data încetării din viață, în care se cuprind atât ziua în care s-a produs decesul, cât și ziua declarării. În caz de moarte violentă, termenul este de 48 de ore și este necesară dovada eliberată de organele de urmărire penală. Acte necesare: certificatul medical constatator al decesului, actul de identitate și certificatul de naștere ale defunctului.
Transcrierea actelor încheiate în străinătate
Cetățenii români ale căror acte de stare civilă au fost înregistrate în străinătate au obligația să ceară transcrierea în registrele de stare civilă române în termen de 6 luni de la întoarcerea în țară sau de la primirea documentului. Actele străine trebuie apostilate sau supralegalizate și traduse legalizat.

Formulare stare civilă

  • Declarație privind domiciliul minorului-Anexa nr.19.

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 12.5 KB

  • Declaratie pt transcriere-anexa nr.35

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 13.0 KB

  • Declarație pentru domiciliul minorului-anexa 34(transcriere).

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 13.0 KB

  • DECLARATIE DE RENUNTARE LA DIVORȚ- ANEXA 65.doc

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 65.5 KB

  • Declarație de recunoaștere a paternității-Anexa 41.

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 131.0 KB

  • Declarație de neexistență de piedică legală pentru încheierea căsătoriei- Anexa nr.27.doc

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 15.0 KB

  • Declarație de menținere divorț-anexa 64

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 68.0 KB

  • Declarație de căsătorie.

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 145.0 KB

  • Cerere schimbare nume pentru monitor oficial.

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 29.0 KB

  • Cerere pentru înregistrare tardiva a nașterii

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 64.5 KB

  • Cerere pentru rectificare de acte stare civila, Anexa 53.

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 14.0 KB

  • Cerere pentru reconstituire de acte de stare civilă-Anexa nr.49.

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 141.5 KB

  • Cerere pentru oficierea căsătoriei in afara termenului.

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 17.0 KB

  • Cerere pentru eliberarea certificatului care atestă componența familială, necesar reîntregirii familiei-Anexa nr.11.

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 63.5 KB

  • Cerere pentru eliberare Extras Multilingv de Deces.doc

    publicat la 10.11.2021 · actualizat la 29.09.2026 · DOC · 17.5 KB

Declarații de căsătorie

  • Declarație căsătorie Elekes Gellért-Rutter Szidonia

    publicat la 31.05.2025 · actualizat la 29.09.2026 · PDF · 69.5 KB

  • Declaratie casatorie Fórró István-Gellért-Giurgiu Andreea

    publicat la 31.05.2025 · actualizat la 29.09.2026 · PDF · 76.5 KB

  • Rutter Balázs-Tihamér-Szvinyuk Anita-Alexandra

    publicat la 11.02.2025 · actualizat la 29.09.2026 · PDF · 84.1 KB

  • Küsmödi Szileszter-Platon Roxana

    publicat la 21.01.2025 · actualizat la 29.09.2026 · PDF · 43.0 KB

  • Kerekes Janos- Kolozsi Anita-Reka

    publicat la 13.01.2025 · actualizat la 29.09.2026 · PDF · 52.3 KB

  • Szerecean Osszián-Tibor- Vita Renáta

    publicat la 30.12.2024 · actualizat la 29.09.2026 · PDF · 41.1 KB

  • Chiprian Alexandru- Motricală Milena

    publicat la 10.10.2024 · actualizat la 29.09.2026 · PDF · 40.3 KB

  • Codrea Timotei-Sebastian- Balog Ildikő Stefánia

    publicat la 02.09.2024 · actualizat la 29.09.2026 · PDF · 39.5 KB

  • Trapan Iurie- Tomuz Ruxanda

    publicat la 18.08.2024 · actualizat la 29.09.2026 · PDF · 40.3 KB

  • Varga Sebastian-Roland- Mailat Alexandra-Mădălina

    publicat la 25.07.2024 · actualizat la 29.09.2026 · PDF · 41.2 KB

Nume Prenume

Compartimentul de stare civilă

de completat
de completat